Reguli și recomandări de funcționare pentru accesul în salină
Pentru a ne bucura împreună de beneficiile salinoterapiei, vă rugăm să parcurgeți următoarele reguli și recomandări și vă încurajăm să cereți clarificări, în cazul în care nu am fost suficient de specifici.
Pentru confortul tuturor vizitatorilor, vă rugăm să NU aplicaţi PARFUM pe haine sau piele în ziua în care veniți la salina. Salina este un mediu închis iar oamenii au gusturi diferite. Nu am dori ca din cauza parfumului să vă refuzăm intrarea.
1. Accesul în salină se face doar pe bază de programare, cu cel puţin 24 de ore înainte. Şedinţele încep întotdeauna la ora stabilită şi durează 60 de minute. Datorită salinităţii ridicate, acestea echivalează cu 4-5 ore petrecute într-o salină de adâncime sau cu o zi petrecută la mare.
2. Pentru accesul în salina este necesar să:
– prezentaţi un act de identitate,
– completaţi şi semnaţi declaraţia standard pentru COVID-19 (valabil in conditii de pandemie);
– fiţi de acord cu măsurarea temperaturii şi menţionarea ei pe declaraţie (valabil in conditii de pandemie),
– fiţi de acord cu regulile interne de funcţionare.
3. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile comune: curte, anticamera şi în grupul sanitar , conform normelor în vigoare (valabil in conditii de pandemie).
4. În salina adulţii vor purta botoşeii/cipicii de unică folosinţă (pe care noi vi-i punem la dispoziţie), iar copiii vor avea încălţăminte de schimb curata/botoşi de casă. Din motive de igienă, insistăm să nu vă descălţaţi şi să staţi cu picioarele goale direct pe sare.
5. Sarea corodează aşa cava recomandăm să limitaţi folosirea aparaturii tehnice (telefon, computer) şi să evitaţi purtarea bijuteriilor (inclusiv cele cu pietre preţioase) şi a acesoriilor metalice (ex: îmbrăcămintea şi încălţămintea accesorizata cu ţinte).
6. Pentru că în salina temperatura pe perioada iernii este între 14 şi 17 grade Celsius și pe perioada verii intre 24-30 de grade vă recomandăm să aveţi la dumneavoastră o haine adecvate (ideal este să vă îmbrăcaţi în straturi, ca să puteţi ajusta îmbrăcămintea în funcţie de confortul dumneavoastră).
7. Vă rugăm să îi îmbrăcaţi pe cei mici cât mai lejer şi confortabil, şi să ţineţi cont că se vor murdări de sare.
Majoritatea copiilor adoră să se joace în sare, aşa că dacă le permiteţi această activitate distractivă, să aveţi în vedere ar putea avea nevoie de haine de schimb.
8. Dacă observați o sensație de amețeală sau aveți o criză de astm, vă rugăm să ieșiți din salină la aer.
9. Vă rugăm să aveţi la dumneavoastră şerveţele nazale, pe care să le aruncaţi după folosire la coşurile special amenajate.
În salina este posibil să observaţi că sarea va irita uşor mucoasa nazală. Puteţi experimenta acest fenomen în două moduri:fie veţi simţi o uscăciune nazală, fie veţi avea secreţii nazale. Acesta este o reacţie normală, vă recomandăm să eliminaţi aceste secreţii prin suflarea nasului.
10. Vă rugăm să încurajaţii copii să sufle nasul cât mai des, atât în timpul cât şi după sesiunea de salinoterapie.
11. Dacă avetitenul/pielea uscată, vă recomandăm să folosiţi creme mai grase atât înainte, cât şi după salinoterapie.
12. Conform specialiştilor în haloterapie, este bine să consumați aproximativ 0.5 litri de apă înainte de a începe terapia cu sare.
Pentru maximizarea efectelor benefice ale salinoterapiei, vă recomandăm ca în timpul şedinţei şi după să nu consumaţi lichide/alimente timp de cel puţin 30 de minute.
13. Camera pentru mic şi mare este destinată unui număr de 3-4 familii (în funcţie de numărul de persoane). Pentru buna funcţionare, vă rugăm ca atunci când faceţi programarea, să specificaţi numărul de persoane care vin la şedinţă.
14. Schimbatul scutecelor se poate realiza la măsuţa special amenajata în grupul sanitar. După folosinţă, vă rugăm să le împachetaţi, să le puneţi în pungă (veţi găsi pe măsuţă) şi să le aruncaţi afară, la tomberon.
15. În cazul în care nu puteţi ajunge la şedinţe, vă rugăm să anunţaţi în prealabil, cu cel puţin 12-24 ore înainte pe WhatsApp. Anularea şedinţei cu mai puţin de 12 ore înainte va duce la imposibilitatea reprogramării acesteia. Excepţie fac cazurile de forţă majoră (accidente, probleme de ordin medical, febra bruscă, etc…).
16. Efectele benefice ale salinoterapiei nu se observa după doar o şedinţă. Asemenea salinelor naturale, vă recomandăm o cură de cel puţin 10 şedinţe.
17. Este INTERZIS consumul de băuturi sau alimente în salina. Acestea se pot consuma în antecamera, dacă chiar este necesar.
18. Salina poate fi rezervată şi în exclusivitate pentru organizare de evenimente, dacă acestea sunt programate din timp.
19. Salina este un mediu excelent pentru relaxare şi recuperare, vă recomandăm să împrumutaţi o carte sau o revistă din spaţiul special amenajat. De asemenea, vă punem la dispoziţie sistem audio conectat prin Bluetooth, pe care îl puteţi folosi doar dacă aveţi exclusivitate în salina, şi WiFi.
20. În salina vă rugăm să folosiţi căşti pentru orice doriţi să ascultaţi, astfel încât nu deranjaţi celelalte persoane.
21. Datorită cantităţii mari de sare, aproximativ 36 tone, semnalul la reţelele gsm este destul de redus, aşa că recomandăm amânarea conversaţiilor telefonice.
22. Vă rugăm să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi. La locul de joacă există jucării cu componente mici pe care aceştia le pot înghiţi sau cu care se pot îneca.
23. Vă rugăm să-i supravegheaţi pe cei mici astfel încât să nu arunce cu sare, să nu-i deranjeze pe ceilalţi adulţi sau copii din incinta salinei şi să nu deterioreze mobilierul din salina, pus la dispoziţia tuturor.
24. Pentru că toţi vizitatorii să se bucure de beneficiile salinei şi al spaţiilor interioare, este important să păstrăm curăţenia.
Vă rugăm ca la finalul şedinţei să strângeţi jucăriile de la locul de joacă. De asemenea, Recomandăm persoanelor care îşi doresc să se relaxeze in linişte, să se orienteze spre intervalele 08.00-10.00 sau 13.00-15.00.
25. Nu este permisă scoaterea sării din salina.
26. Eventualele distrugeri voite sau nevoite vor fi suportate integral de titularul abonamentului.
27. Este INTERZISĂ căţărarea pe pereţi, joacă în apă din fântână arteziană sau lovirea surselor de lumină (spoturi, plafoniere, aplice, etc).
28. Pentru copiii sub 2 ani, accesul în salina este permis doar cu recomandarea medicului şi doar în prezenţa unui adult, care îşi asuma întreaga responsabilitate.
29. Copiii sub 12 ani trebuie să fie însoţiţi de un adult pe tot parcursul şederii în salina.
30. Pentru a păstra un mediu plăcut şi confortabil pentru toţi vizitatorii, este interzis accesul în interiorul salinei pentru: persoanele aflate în stare de ebrietate ori sub influenţa unor substanţe nefaste, a persoanelor cu haine nepotrivite său urât mirositoare, precum şi a animalelor de companie.
31. Abonamentul are o anumită perioadă de valabilitate şi este transmisibil către alte persoane dacă, din motive obiective, titularul acestuia nu poate efectua numărul de şedinţe până la expirarea acestuia.
32. Există posibilitatea achiziţionării de abonamente/vouchere pe care le puteţi oferi cadou. Pentru detalii vă stăm la dispoziţie.
33. Vă oferim posibilitatea de a petrece noaptea la salina. Dispunem de saltele gonflabile aşa că puteţi rezerva intervalul orar 21.00 – 08.00, cu respectarea anumitor condiţii. Pentru detalii vă stăm la dispoziţie
34. Ne rezervăm dreptul de a refuza accesul persoanelor care nu respecta prezentul regulament intern, şi ne asumăm restituirea contravaloriisedintelor neefectuate.