Brevet
SALINELE BRAGADIRU
Povestea salinei
Probabil că sunteți curioși, cum de ne-am gândit să facem o salină.
Ei bine, noi (eu – Andreea și Nicu) avem doi băieți minunați, iar cel mic, Luca, care anul acesta (2022) va împlini 7 ani, nu vrea sub nicio formă să înghită medicamente (unii părinți probabil înțeleg ce vreau să spun).
În urmă cu aproximativ 2 ani, Luca, deși nu era foarte răcit, a început să tușească, și a ținut-o așa câteva săptămâni.Pentru că el refuza siropurile, iar eu eram îngrijorată, am cerut opinia medicului. Acesta ne-a recomandat aerosoli/nebulizare cu medicamente. Mărturisesc că rezultatele au întârziat să apară.
Copilul ajunsese să verse de la cât tușea, așa că am căutat disperată alte soluții.
O prietenă mi-a recomandat uleiurile terapeutice de la doTerra. Vă mărturisesc că de atunci nu ne mai lipsesc din casă: AIR, Eucalyptus, Clove, Frankincense,Tea Tree, Cedarwood, Thyme, Lemon și OnGuard. Le-am difuzat în camera copilului iar cu Vapor Stick Breathe l-am uns pe spate și piept de câteva ori pe zi. Am devenit pricepută la combinații utile.
(Dacă vrei să discutăm despre uleiurile doTerra, nu ezita să-mi ceri detalii. Le folosesc aprope pe toate. 😊)
În paralel am căutat o salină artificială în București. Am găsit una făcută de dnul Nelu Roman, la fel ca a noastră. Am mers 10 zile, zilnic, iar rezultatele au fost uimitoare. Aceasta a fost combinația câștigătoare pentru noi.
După ultima ședință la salina, i-am spus soțului meu că imi doresc să construim și noi una în comunitatea noastră.
Ne-am propus să venim în întâmpinarea nevoilor bunicilor, părinților, adulților, tinerilor și copiilor care-și doresc să se relaxeze într-un mediu benefic pentru sănătate, departe de zgomotele exterioare.
Așa a apărut Salina Bragadiru. Este o microsalină artificială de suprafață, de 55mp, amenajată din 33 tone bulgări de sare de la mare adâncime + 3.5 tone de sare măruntă.
Rocile de sare folosite la placarea pereților sunt neprocesate chimic sau mecanic, cristalele de sare sunt active, nepoluate și extrase din salina Slănic Prahova. Cantitatea de sare necesară placării unei camere de 55mp este de 36.5 tone.
Te invităm să descoperi și să te bucuri de magia sării! Un tratament miraculos creat de natură și adaptat de oameni, pentru sănătate.
Putând fi construite în oraș, accesibilitatea acestor saline de suprafață aduce confort, economii de timp și de bani pacientilor, oferind în schimb terapie de calitate.
În variantă modulară pot fi construite oriunde, la orice dimensiune, fără a afecta mediul înconjurător. Modulele saline pot fi amplasate în grădini, parcuri, complexuri turistice și de relaxare, spitale, sanatorii, întreprinderi etc.
Salinele sunt o bună invenție pentru: hoteluri (dormitoare saline): centre de relaxare (datorită proprietăților profilactice): centre medicale, spitale etc.: investitori care caută oportunități de dezvoltare a afacerilor.
Sunt o investiție profitabilă și durabilă, având un ciclu de viață de 50 de ani.
Prima salină terapeutică de suprafață a fost construită în Târgu-Mureș, de către inventatorul Nelu Ștefan Roman (OSIM, Patent nr. 121941, 2005).
AVANTAJELE MICROSALINEI ARTIDICIALE DE SUPRAFATĂ
Datorită volumului relativ redus (cca. 40 m3) al microsalinei artificiale, concentrația de aerosol săriți din aer poate ajungă b 20 mg\m3 comparabilă cu cea din tunelurile salinelor naturale și mult mai mare decât cea din sălile salinelor naturale;
Temperatura ambiantă se poate regla după dorință, înscriindu-se în intervalul de confort termic al organismului uman;
Datorită concentrației mai mari de aerosoli sărați din aer, durata ședințelor de terapie este mult mai redusă;
Tirajul de aer necesar izolării este controlabil, atât ca intensitate, cât și direcție, eliminându-se riscul apariției afecțiunilor datorate curenților de aer;
Datorită etanșeității ei, invenția poate fi amplasată în orice ansamblu rezidențial fără a exista riscul de coroziune salină a construcțiilor;
Întrucât construcția permite amplasarea microsalinei artificiale în orice ansamblu rezidențial terapia poate fi făcută și în grupuri familiale sau restrânse, reducându-se considerabil riscul contaminării interpersonale.
Aer citadin | Salina de adancime | Salinele Bragadiru | |||
Temperatura | Variabila | 12-15 grade C | 18-22 grade C | ||
Umiditate | 32% | 59% | 60-65% | ||
NaCI | 0mg/m3 | 5,6 mg/m3 | 10 mg/m3 | ||
Aerosoli | 10mg/m3 | 100-200 mg/m3 | 200-400 mg/m3 | ||
Concentratie microbiana | 1000 germeni/m3 | - | 100 germeni/m3 |
Preturi Salinoterapie
Copilul (bebelușul) care încâ nu mergeîn picioare beneficiză de ședință GRATUITĂ, atunci când însoțitorul acestuia achită ședința/abonamentul.
1 sedinta
60
de minute
- Copil/Pensionar = 20 lei
- Adult = 25 Lei
- 1 adult + 1 copil = 40 Lei
- 1 adult + 2 copii = 55 lei
- 1 adult + 3 copii = 75 leii
- 2 adulti + 1 copil = 60 lei
- 2 adulti + 2 copii = 80 lei
Abonament valabil 15 zile
5 sedinte
+ 1 GRATUITĂ / transmisibil
- Copil/Pensionar = 100 lei
- Adult = 125 Lei
- 1 adult + 1 copil = 200 Lei
- 1 adult + 2 copii = 275 lei
- 1 adult + 3 copii = 375 lei
- 2 adulti + 1 copii = 300 lei
- 2 adulti + 2 copii = 400 lei
Abonament valabil 30 de zile
8 sedinte
+2 GRATUITE / Transmisibil
- Copil/Pensionar = 160 lei
- Adult = 200 Lei
- 1 adult + 1 copil = 320 Lei
- 1 adult + 2 copii = 440 lei
- 1 adult + 3 copii = 600 lei
- 2 adulti + 1 copil = 480 lei
- 2 adulti + 2 copii = 640 lei
STUDII
STATISTICE GENERALE SI SALINOTERAPIA
80 de milioane de europeni suferă astăzi de o manifestare alergică respiratorie, iar până în 2015 se estimează că unul din doi europeni va suferi de cel puțin o afecțiune alergică
30 de milioane de europeni sunt astmatici iar numărul persoanelor suferind de rinite este de peste 1.5 milioane în România.
Numărul persoanelor alergice s-a dublat în ultimii ani;
- 30% dintre astmatici necesită spitalizate;
Dintr-o clasă de 30 de copii, 2-3 dintre ei sunt astmatici, în România; - Cel puțin o dată pe lună, unul din patru astmatici are o criză atât de severă încât nu poate nici măcar să ceară ajutor;
- Costurile pentru tratamentul astmului se ridică la 17,7 miliarde de euro pe an in Europa.
- Pacienții au nevoie de o medicație corespunzătoare, la care se adaugă, în cazul agravării stării, costurile legate de spitalizare (mai scumpe decât îngrijirea în ambulator) și coturile sociale din cauza incapacității de muncă;
- Foarte mulți pacienți nu își permit să își cumpere medicamente, ajung la complicații și se internează în repetate rânduri
- Reducerea acestor costuri s-ar putea realiza prin administrarea unui tratament corespunzător, dar și prin implementarea unor programe de sănătate complete și corecte.
Salinoterapia
- Medicamentele, pe lângă efectul terapeutic, pot cauza efecte secundare și nu repun în funcțiune mecanismul imunitar natural al corpului;
- Sarea este un remediu la care medicina tradițională apelează cu încredere de sute de ani;
- Cel mai curat și mai sănătos aer terestru este aerul salinelor, datorită proprietăților lui aseptice și bactericide;
în salinele naturale se tratează anual zeci pacienți cu afecțiuni respiratorii; - Prin inhalarea aerosolilor salini, căile respiratorii sunt „curățate” de focarele de infecție care declanșează și întrețin bolile respiratorii.
EFECTE TERAPEUTICE
Efectele Salinoterapiei
- Eliminarea focarelor de infecție ale tractului respirator
- Ameliorarea afecțiunilor respiratorii și ORL Prevenirea răcelii și gripei
- Curățarea căilor respiratorii de particulele din fumul de țigară
- Creșterea imunității
Diminuarea reacțiilor alergice de sezon - Detoxifierea organismului
- Mineralizarea și hidratarea celulelor
- Îmbunătățirea funcționării aparatului digestiv
- Regenerarea pielii și reducerea ridurilor
- Eliminarea sforăitului
- Reducerea stresului și a oboselii
Indicații
- Astm
- Bronșite
- Emfizem pulmonar
- Polipi
- Tuse tabagică
- Insuficiență respiratorie
- Malformații ale cutiei toracice
- Stări postoperatorii pulmonare
- Amigdalite
- Otite
- Sinuzite
- Rinite
- Pierderea șimțului olfactiv etc.
- Alergii de sezon
- Dereglări ale imunității organismului
- Disfuncții ale tiroidei
- Meteosensibilitate
- Insomnie
- Stres
Contraindicații
Va sugeram, sa va consultati cu medicul dvs., inainte de a veni la salina, daca stiti ca aveti probleme de sanatate!
Printre afecțiunile la care haloterapia poate impune o serie de contraindicații se regăsesc:
• Stadiul acut al bolilor respiratorii
• Tuberculozã activă (tuberculoză pulmonară – TBC)
• Boli neoplazice
• Hipertensiune arterială necontrolate medicamentos sau oscilantă
• Insuficiență cardiacă
• Insuficiență renală sau transplant renal
• Infarct miocardic Hemoptizii (tuse cu sânge)
• Insuficiență respiratorie Boli infecto-contagioase
• Boala Basedow
• Cardiopatie cronică ischemică decompensatã
• Cord pulmonar cronic decompensat
• Micoze pulmonare
• Cancer bronho-pulmonar
• Boli contagioase
• HTA gradul III
• Sarcină avansată
• Epilepsie sau alte afecțiuni neurologice ce pot determina pierderea stării de conștiență
• Cardiopatie ischemică
• Angină pectorală
• Tuse cu sânge
• Hemoragii
• Claustrofobie
Beneficiile salinoterapiei
Care sunt bolile care pot fi tratate în salină? Salinoterapia este cunoscută de toți drept o abordare naturală și unică pentru ameliorarea simptomelor afecțiunilor respiratorii, a alergiilor și problemelor dermatologice, la fel cum sunt următoarele:
Afecțiuni respiratorii
- Astm
- Bronșită cronică
- Bronșită astmatiformă
- Sinuzită
- Pneumonie
- Răceli sezoniere
- Emfizem pulmonar
- Tuse convulsivă
- Tuse tabagică
- Laringită
- Faringită
- Amigdalită cronică
- Otită
- Infecții ale urechii
- Rinită alergică
- Alte alergii cu simptome respiratorii
- Apnee (sforăit)
- Pneumonii (după stadiul acut)
- Infecții bronho-pulmonare
- Răceală
- Tuse
- Infecții virale
- Gripă
- Infecții ale sinusurilor
- Bronșită tabagică
- BPOC (bronhopneumopatie cronică obstructivă)
- Insuficiență respiratorie obstructivă
- Alergii la poluanți industriali sau domestici
- Silicoză grad I și II
- Polipoză nazală / faringiană
- Respirație șuierătoare
- Edem mucosal
- Fibroză chistică
- Presiune pe piept
- Infecții ale urechii
- ADHD
- Alergii / febra fânului
- Tulburări acute frecvente ale căilor respiratorii
- Infecție respiratorie
- Boală bronșiectatică
- Tusea fumătorului
- Imbunătățirea performanței pulmonare pentru muzicieni, sportivi și cântăreți
Afecțiuni ale sistemului nervos
- Stres
- Oboseală cronică
- Insomnie
- Nevroze
- Depresie
- Anxietate
- Migrene
- Letargie
Alte afecțiuni
- Dereglări metabolice
- Deficit constituțional la copii, adolescenți și tineri
- Stări prepuberale in cazul copiilor supraponderali și hiporeactivi
- Disfuncții tiroidiene
- Disfuncții digestive
- Meteosensibilitate
- Tabagism
- Sedentarism prelungit
- Ortostatism prelungit
- Apnee (sforăit)
- Sindrom de sensibilitate chimică multiplă
Afecțiuni dermatologice
- Dermatită
- Psoriazis
- Eczeme
- Acnee
- Urticarie
- Vindecarea pielii după operație
Salinoterapia pentru copii
Salinoterapia s-a dovedita fi extrem de benefica pentru copiiîn ceea ce privește ameliorarea răcelilor si a infecțiilor recurente. Contribuie la prevenirea întârzierii dezvoltării fizice și inclusiv la cresterea eficientei tratamentelor medicamentoase.
Studiile arată că salinoterapia are o eficiență de peste 75% la copii, organismul acestora răspunzând mult mai ușor față de cel al adulților, al căror organism este afectat constant de stres și oboseală, factori ce pot întârzia vindecarea.
Dăruiește un cadou inedit!
Cu fiecare ocazie, le urăm celor dragi sau apropiați “multă sănătate”. Noi iți oferim posibilitatea să le dăruiești câteva “ore de bine”, care vin la pachet cu toate beneficiile salinoterapiei.
Lansăm voucherul “Momente de relaxare și sănătate”, valabil 3 luni de la data achiziției, nenominal și transmisibil.
Contact
Parcare dedicată clienților salinei,
acces facil din DN6,
stație STB
și pasarelă pietonală la cca 200 metri.
Program funcționare:
Luni - Vineri: 08.00-19.00
Sâmbătă - Duminică: 08.00 - 18.00
Sos.Alexandriei nr.121,
Oraș Bragadiru, județul Ilfov
Tel:. 0753 02. 2009
contact@salinabragadiru.com